luni, 25 mai 2009

Jocuri demult apuse part.1

Vorbeam ieri cu colegii despre jocuri care erau la modă pe vremea Prea Ciuruitului sau în anii imediat următori revoluţiei şi nu mai sunt acum...
Primul lucru despre care îmi aduc aminte este guma TURBO....VAAAAI, deci aveam acasă sertare întregi cu surprize Turbo (sau "acţipilduri", cum le ziceam atunci). Ieşeam în faţa blocului şi începeam să facem tranzacţii, schimbam dubluri, sau ne jucam cu bolţarii "Palmă-Lat" ca să câştigăm surprize, să ne mărim colecţia. Îmi aduc aminte că eram cel mai fericit când îşi schimba vreun vecin plăcuţele de frână la Dacie, că ni le dădea nouă pe cele vechi şi după aia începea jocul. Regulile jocului erau simple:unul arunca plăcuţa şi zicea, de exemplu: "palma pe 20". Şi după aia aruncam toţi ceilalţi, în aşa fel încât între plăcuţa ta şi cea a ăluia să fie o palmă...dacă reuşeai...luai de la el 20 de surprize turbo...
Un alt joc (care îi dispera pe ai mei) era jocul cu tubermanul si cu "gornete". Nu cred că a fost vreun vecin în cartier căruia să nu îi umplem balconul de "gornete". Ne făcuserăm toţi aşa zise "mitraliere" cu 3-4 ţevi.
Lăsând la o parte faptul că jucam fotbal de dimineaţa până seara, pe unde apucam: prin curtea şcolii, în parcare, pe alei, în parcuri, pe stradă...
Dacă Doamne-Fereşte ne sărea mingea în vreo grădină a unui vecin mai nebun care ştiam noi că nu ne-o mai dă inapoi (şi nu aveau părinţii chef de ceartă cu ei), plângeam vreo 2-3 zile, sau pănă îi cumpărau părinţii vreunuia minge...Nu mai vorbesc de geamuri sparte, de caroserii îndoite, chestii din cauza cărora mâncam bătaie de la părinţi, că îi puneam la cheltuieli grele...deh, erau geamurile scumpe...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu